Posted on Leave a comment

Cum protejăm pomul de Crăciun de pisicuţe

Luminiţe, jucării strălucitoare şi material numa-bun de ascuţit gheruţele. Asta văd pisicuţele atunci când se uită la bradul din sufragerie. Cum le ţinem departe de el?

Iată câteva sfaturi utile pe care le puteţi încerca. Pe unele le-am încercat şi eu şi voi spune dacă merg sau nu.

  • Încercaţi să cumpăraţi un brăduţ artificial deoarece pisicuţele pot ingera acele naturale de brad şi acest lucru le pune sănătatea în pericol.
  • Aşezaţi bradul în sufragerie şi aşteptaţi puţin înainte de a-l decora. Pisicile sunt tentate să exploreze orice lucru nou. Lasaţi-o să “analizeze” bradul câteva minute. Poate se plictiseşte de el. Cei de pe wikihow ne sfătuiesc să agăţăm nişte flacoane de plastic cu pulverizator pline cu apă la baza copacului. Dacă pisica încearcă să sară, pulverizaţi un pic de apă pentru a-i arăta că nu are voie.
  • Pisicile adoră să sară în copaci. Asiguraţi-vă că bradul are un suport solid. Puteţi folosi cabluri pentru a-l ancora de perete.
  • Alegeţi un braduţ mai mic pentru ca pagubele să nu fie prea mari dacă pisica îl dărâmă.
  • Nu lăsaţi luminiţele în priză atunci când nu sunteţi în preajmă.
  • Folosiţi repelent special pentru pisici. Sau, puteţi folosi coji de portocală pe care să le aşezaţi în jurul bradului. Pisicile urăsc mirosul de portocală.
  • Înfăşuraţi folie de aluminiu în jurul trunchiului. Această metodă este eficientă în special în cazul puilor sau a pisicilor care vor să îşi ascută gheruţele. Eu am folosit-o pe o uşă şi n-a mers. Încercaţi să înfăşuraţi folia de mai multe ori.
  • Ţineţi pomul departe de mese, scaune sau alte obiecte care pot fi folosite ca “piste” de pe care pisica sare pe brad.
  • Împodobiţi mai ales jumătatea dinspre vârf a bradului. Astfel pisica nu mai poate ajunge aşa de usor la ornamente.
  • Folosiţi ornamente din materiale care nu se sparg. Sticla nu este o idee bună. Sunt mai bune ornamentele din plastic.
  • Puneţi intalaţia aproape de trunchiul bradului pentru ca pisica să nu aibă acces la fire.
  • Nu folosiţi ornamente umplute cu iarba mâţei, decoarece aceasta funcţionează ca un “magnet” pentru pisici.
  • Evitaţi ornamentele strălucitoare care ar putea să atragă pisicuţele. Prindeţi-le bine de brad ca să nu cadă uşor.
  • Distrageţi atenţia pisicuţei aşezând jucării în altă parte a camerei.
  • Ţineţi ciocolata şi vâscul într-un loc în care pisica să nu le găsească. Acestea conţin substanţe care pot fi dăunătoare pentru pisica voastră. Deci evitaţi să agăţaţi bomboane de ciocolată în pom.

Acestea sunt câteva sfaturi pe care le puteţi urma pentru a minimiza riscul unui atac felin asupra pomului de Crăciun.

Găsiţi aici mai multe. Este posibil ca, în ciuda tuturor acestor măsuri de precauţie pisica voastră să se caţere în brad. Singura metodă 100% sigură este mutarea bradului într-o cameră în care pisicuţa nu are acces.